Comportamentul pasiv-agresiv, oamenii veșnic nemulțumiți!
Comportamentul pasiv-agresiv este expresia indirectă a ostilității, cum ar fi încăpățânarea, comportamentul deranjant sau neîndeplinirea deliberată a sarcinilor solicitate pentru care o persoană (adesea în mod explicit) este responsabilă.
Există două tipuri de atitudini pasiv–agresive: una conștientă și cealaltă inconștientă. Personalitatea pasiv – agresivă este, de asemenea, însoțită de ambivalență.
Copiii care ocolesc ostilitatea pot avea dificultăți în a-și asuma, nu dezvoltă strategii de coping mai bune sau abilități de auto-exprimare. Ei pot deveni adulți care, sub un „charm seducător”, poartă „intenția răzbunătoare”. Alternativ, indivizii pot avea dificultăți în a fi direct agresivi sau asertivi cu alții. Sunt trei domenii care contribuie la furia pasiv-agresivă a indivizilor: conflicte privind dependența, controlul și concurența iar o persoană poate fi numită pasiv-agresivă dacă se comportă specific în majoritatea ocaziilor.
Trăsăturile acestui comportament, considerat patologic, sunt:
Rezistenţa pasivă în faţa îndeplinirii sarcinilor sociale şi ocupaţionale obişnuite de rutină, sau motivate material, la locul de muncă.
Se plânge că este rău înţeles şi neapreciat de alţii, de şefi etc.
Este supărat, îmbufnat şi certăreţ sau ostil cu toată lumea.
Fără justificare sau logică, nerezonabil, critică şi observă (este „pe fază”) cu atenţie mare.
Este dornic să-şi exprime invidia şi nemulţumirea la adresa celor aparent mai norocoşi (chiar şi atunci când aceştia își merită locul prin muncă şi valoare evidentă).
Afirmă, exagerat de des, acuze de ghinion personal sau circumstanţe nefavorabile lui, în orice moment, dar mai ales în momentul asumării răspunderii unor rezultate mai mereu slabe în diverse domenii de viaţă (profesional sau personal) – oricum „este de vină altcineva sau lipsa de noroc”.
Părerile personale, concepţiile persoanei alternează între sfidarea ostilă (de cele mai multe ori) şi remuşcări (uneori nerecunoscute altora).
Se face clar diferenţa între cei care nu pot performa adecvat (nivel intelectual etc.) din motive obiective şi personalitatea pasiv-agresivă care rezistă cererilor de îndeplinire a responsabilităţilor.
Ca etiologie putem vorbi despre moştenire genetică, comportament învăţat prin model parental sau dificultăţi precoce în relaţia cu autoritatea (familie, societate). Conform DSM, personalitatea pasiv–agresivă se referă la un pattern pervasiv de atitudini negativiste și de rezistența pasivă la cererile de performanță adecvată, începând precoce în perioada adultă și prezent într-o este indicat de patru (sau mai multe) din urmatoarele:
se opune pasiv îndeplinirii sarcinilor sociale și profesionale de rutină;
se plânge că nu este ințeles și apreciat de alții;
este sumbru și certăreț;
critică și disprețuiește fără motiv autoritatea;
își exprimă invidia și resentimentele față de cei evident mai prosperi;
își exprimă în mod exagerat și persistent acuzele de nesanșă personală;
alternează între sfidare ostilă și penitență.
