Abandonul Școlar

Abandonul şcolar constă în încetarea frecventării şcolii de către elevi, respectiv părăsirea sistemului educativ, indiferent de nivelul la care au ajuns și înainte de a obţine o calificare sau o pregătire profesională completă sau înainte de a-si încheia ciclul de studii început.

Elevii care abandonează şcoala nu mai revin în aceeaşi instituţie educativă şi nu se mai înscriu într-un alt program de şcolarizare.

Fiecare caz de abandon şcolar are propria sa „poveste” fapt pentru care este necesară o analiză foarte complexă, o interpretare psihogenetică, dinamică şi funcţională a situaţiei particulare a fiecărui elev care abandonează școala.

Succesul şi insuccesul şcolar sunt cele două concepte, diametral opuse ale rezultatului activităţii de invățare. Abordarea eficienței procesului de învăţare necesită definirea acestora;  astfel, succesul şcolar (reuşita la învăţătură) indică concordanţa dintre solicitările obictive din partea  sistemului de invățământ şi nivelul dezvoltării psihice și fizice a elevului, iar insuccesul  școlar (eşecul, nereuşita, rămânerea în urmă la învăţătură, abandonul şcolar) indică discordanţa dintre acestea.

În cazul insuccesului şcolar elevul trebuie să fie ajutat să ințeleaga foarte clar ce consecințe decurg de la rămânerea în urmă la învăţătură, să i se explice din nou informația şi să corecteze deprinderile greşite care nu îi asigură înţelegerea eficientă a informaţiilor.

Consilierul școlar trebuie să cunoască lumea subiectivă a elevului, respectiv importanța  pe care acesta le dă invățării şi reuşitei şcolare, aspiraţiile şi așteptările lui în ceea ce il priveste, interesul pentru formarea sa profesională viitoare.

Pentru a putea interveni eficient trebuie să cunoaștem cauzele care conduc la abandonul școlar. Acestea pot fi:

1. Cauze psihologice – care ţin de personalitatea elevului: lipsă de interes, motivaţie şcolară scăzută, încredere scăzută în educaţia şcolară, anxietate, imagine de sine negativă, sentimente de inferioritate, abilităţi sociale reduse, pasivitate, oboseală, refuzul de a face ce vor alţii (presiunea exercitată de adulţi).

La fel de importantă este şi starea de sănătate a elevului; problemele grave de sănătate(handicapul fizic) duc la dezvoltarea complexelor de inferioritate, caz în care, dacă copilul nu este susţinut afectiv de către cei din jur, el va deveni suspicios şi timorat, va evita acţiunile de grup şi în final va abandona şcoala. Deficienţele dezvoltării psiho-intelectuale(nivelul redus al inteligenţei, autismul infantil, interiorizarea profunda a ideilor și a sentimentelor proprii, îndepărtarea de realitate, hipersensibilitate sau irascibilitate), pot duce la abandon şcolar .

Alături de şcoală, familia este esenţială in reglarea legăturilor copilului cu mediul. Familia este un factor hotărâtor care contribuie la formarea personalităţii acestuia, pregătindu-l astfel pentru viaţă, de ea depinzând dezvoltarea ulterioară a copilului.

2. Cauze sociale ţin de familie și de condiţiile socio-economice ale familiei. Astfel sărăcia, părinţii foarte ocupaţi, cei neglijenți sau indiferenți sau cei plecaţi în străinătate pot duce la abandon școlar.

“O educaţie părintească eficientă constă în primul rând în a-i da copilului rădăcini să se dezvolte şi apoi aripi să zboare.”

Familia trebuie să-i asigure propriului copil un mediu favorabil dezvoltării şi învăţării.

Starea materială bună a familiei este un factor important al reuşitei şcolare. Barierele socio-economice precum: neasigurarea hranei zilnice şi lipsa pacheţelului cu mâncare pentru şcoală, lipsa îmbrăcămintei şi încălţămintei adecvate, lipsa condiţiilor de locuit și a celor necesare studiului, costurile educaţionale ridicate, reduc şansele copiilor săraci la şcoală.

Familia constituie un mediu educativ esențial. Tensiunile de orice fel din familie vor genera în conştiinţa copilului îndoieli, ezitări și nesiguranță. Climatul familial în ceea ce priveşte abandonul şcolar are la baza familia dezorganizată și nivelul cultural scăzut al membrilor adulţi. In astfel de familii observăm atât lipsa ajutorului la învăţătură din partea părinţilor,cât și lipsa controlului asupra activităţii copiilor în timpul liber. Randamentul şcolar scăzut al elevilor se datorează fie mediului familial dezorganizat, caracterizat de violenţă şi consum de alcool, fie faptului că părinţii sunt mult prea ocupaţi, neputând astfel să-şi supravegheze copiii.

3. Cauze psihopedagogice ţin de contextul şcolar. Astfel, relaţia profesor-elev prin comunicarea defectuoasă (ironizarea, umilirea elevului), evaluarea subiectivă a acestuia, frica de evaluare, dar și de relația elev-elev prin presiunea grupului, conflictele cu colegii, pot duce la abandon școlar.

De asemenea, practicile educative percepute de elevi ca fiind nedrepte și frustrante, incompatibilitatea dintre aspiraţiile elevului – trebuinţele de învăţare – oferta educaţională a şcolii, pot duce la abandon scolar.

Cauzele didactice principale care determină abandonul şcolar sunt: cunoaşterea insuficientă a elevilor de către cadrele didactice care predau la clasă și lipsa interesului acestora pentru elevii slabi la învăţătură.

In plus este arhicunoscută problema privind calitatea resursei umane de care dispune școala, cât și problema cadrelor didactice din mediul rural. De asemenea există probleme de ordin financiar, resursele alocate pentru învăţământ pentru repararea şcolilor, dotarea claselor şi a şcolilor cu grupuri sanitare, instalaţie termică, etc. fiind insuficiente.

Activitatea de prevenire a abandonului scolar este foarte complexă și presupune intervenţii care să ducă la reducerea fenomenului prin acţiuni care să limiteze sau să înlăture cauzele. Preocupări reale pentru prevenirea abandonului şcolar trebuie să fie atât din sfera politică, cât şi din partea societăţii civile.

Astfel, prevenirea abandonului şcolar se poate îmbunătăţi prin programe guvernamentale ce conţin măsuri concrete de limitare a acţiunii factorilor de risc,  programe iniţiate de ONG-uri ce urmăresc reducerea fenomenului de abandon şcolar, acţiuni ale organismelor locale care ajută copiii aflați în situaţia de abandon şcolar, dar și prin promovarea şi încurajarea cercetărilor în domeniul prevenirii şi combaterii abandonului şcolar.

Prevenirea fenomenului de abandon şcolar este limitată. Abandonul școlar există în orice tip de societate, deci nu poate fi eliminat nici el și nici cauzele care il determină. Realitatea este că nu toţi actorii sociali reacţionează la metodele de prevenţie, mai ales datorită caracteristicilor de personalitate, concepţiilor şi comportamentelor pe care societatea le construieşte prin promovarea anumitor valori şi practici sociale. Unele masuri de prevenție a abandonului școlar necesită costuri prea ridicate ceea ce le face greu aplicabile.

Consilierii școlari pot promova programe pentru prevenirea şi combaterea abandonului şcolar, fenomen care reprezintă din nefericire o mare problemă cu care se confruntă instituţia educativă. În acest sens ei elaboreaza unele strategii de tratare diferenţiată şi individualizată a elevilor aflaţi în situaţia de a abandona şcoala. Pentru a pune în aplicare aceste strategii, consilierii școlari  trebuie să cunoască foarte bine particularităţile psihologice ale acestor elevi, pentru a identifica dimensiunile psihologice care să le permită dezvoltarea ulterioară.

Diferențele din punct de vedere intelectual, de stil de lucru, de rezistenţă la efort, de abilităţi de comunicare şi nevoi cognitive, existente în general între elevi, necesită organizarea diferenţiată a procesului de predare-învăţare, pe grupe de elevi, în care să se pună accent pe sarcinile individuale de învăţare.

O altă modalitate de înlăturare a abandonului şcolar o reprezintă identificarea acelor situaţii speciale de afirmare pentru elevii cu dificultăţi şcolare, știut fiind faptul că succesele şi recompensele dezvoltă iniţiativele acestora şi cresc încrederea în propriile forțe.

Aceste preocupări ale consilierilor școlari cât și ale cadrelor didactice în general au ca scop reducerea fenomenului de abandon școlar în sistemul de învățământ românesc.